“Iar n-a dormit Vodă şi s-a uitat la poarne toată noaptea”, gândi cu invidie sinceră Preda Buzescu. Cu invidie pentru că antena lui satelit cumpărată de la un tătar bişniţar din Kiev se dovedise atât de proastă că nu putea prinde decât bulgarii. Şi, nu-i aşa, cine ar vrea să se uite la bulgăroaice dezbrăcate? Numai gândul ăsta…
- Ce te scuturi aşa, Predo?
- Curentul ăsta, Măria Ta, mă cam supără sciatica de când m-a pălit turcu’ ăla la Silistra, ‘tu-i neamu’ şi grijania lui, inventă rapid o scuză Preda Buzescu.
- Să te duci pe la băi la Amara, să-ţi scoată junghiurile din oase, îl sfătui Vodă Mihai. Dar destul cu vorbe de muieri, să facem planul de luptă.
- Să-l facem odată, Măria Ta, răsună cortul de vocile fericite ale căpitanilor (nu de alta, dar cortul de campanie nu era prevăzut şi cu scaune).
- Bun. Grosul oştii îl punem aci în faţa podului peste Neajlov. Când turcii or să ne atace, îi lăsam să treacă podul, şi după aia îi prindem ca într-un cleşte şi căşunăm pe ei cu săbiile şi tunurile.
- Şi dacă turcii trec podul înapoi, Măria Ta? întrebă Baba Novac o chestie de bun simţ.
Mihai se scărpină sub cuşmă, plin de ciudă: “Al dracului pod… La asta nu m-am gândit.” Apoi se lumină.
- Păi punem pe cineva să-l slăbească după ce trec turcii, şi când s-or bulucii înapoi, cad cu pod cu tot.
- Şi dacă turcii trimit pe cineva să ne învăluie, Măria Ta? întrebă iar Baba Novac.
“Mă da’ ăsta nu se lasă…” se enervă Vodă Mihai. “Dracu’ s-a gândit la fineţuri d’astea cu învăluiri şi ofside, ce-i ăsta, fotbal de Liga Campionilor?”
- În fine, ca să nu ne învăluie, păstrăm un corp de oaste mai ferit, în spate.
- Pe cine trimiţi acolo, Mărite Vodă? întrebară căpitanii, cu speranţă în glas.
- Păi io zic să-l punem acolo pe Kiraly, cu ungurii lui, hotări Vodă.
Kiraly îşi stăpâni cu greu un zbierăt de fericire, îşi şterge rânjetul de pe faţă şi reuşi să spună, plin de emoţie:
- N-o să te dezamăgim, Mărite Vodă, eu şi cu oastea mea de viteji vom sta în spatele luptei.
“Păi cum nu, ‘ţi-ai dreacu de unguri” se gândi Mihai.
- Cam asta e, pregătiţi ostaşii, luaţi-vă straiele de scandal, că începe bătălia, hotări Vodă, înfăşurându-se cu fularul lui norocos cu “O iubire alb-albastră”.
În timpul ăsta, de partea cealaltă, Sinan Paşa se scărpina în barbă, gândindu-se la strategia de atac:
- Mehmet Paşa, câţi oameni au ghiaurii?
- Păi dacă nu punem la socoteală râul, ramul, vreo 15.000 în cap, Mărite Vizir.
- Şi câţi oameni avem noi? se interesă Sinan.
- 100.000 de oameni, ieniceri şi spahii, Mărite Vizir.
Sinan Paşa dădu din mână a lehamite. “Ce învăluiri, ce 4-3-3, ce 4-4-2…”
- Facem aşa: trecem podul, îi batem pe ghiauri, jefuim ce e de jefuit, violăm ce e de violat, omorâm ce e de omorât, şi plecăm acasă. Întrebări?
- Mărite Vizir, n-ar fi mai bine să încercăm şi o învăluire? întrebă Hasan Paşa, aducându-şi aminte de ce mai învăţase pe la şcoală, deşi cam chiulise de la orele de strategii militare pentru bătălii între forţe disproporţionate.
- Bine, fie, facem şi o învăluire, să dea bine în cărţile de istorie. Mehmet Paşa, tu îi învălui prin est, şi Hasan Şaş, ăsta, Hasan Paşa, tu pe la Vest, corectă repede Sinan.
- Şi pe la sud? se găsi să întrebe un găgăuţ.
- Pe la sud o să-i învălui tu, băi Tolontane, da’ după ce treci pe la gâde să te învăluie el. Gata, destul cu vorbăria, la luptă! strigă Sinan, îmbrăcând tricoul norocos cu Beşiktaş, aducător de victorii în toate luptele duse de el până atunci (mai puţin în Tbilisi si Damasc, când îl dăduse la spălat).
23 august 1595, pe la prânz: După perioada de tatonări, de scurte ciocniri pe ici pe colo şi de “te fac, să moară mama” aruncat din belşug peste apa Neajlovului de o parte şi de alta, turcii trec la atac, într-un buluc organizat, specific. De partea cealaltă, românii admirau coada de turci formată la pod, pentru a trece. “Parcă ar fi tirurile turceşti din vamă”, se gândi Mihai, dând semnalul de retragere organizată.
În timp ce trecea podul, Sinan se tot uita după cei doi idioţi trimişi la învăluire. “Parcă văd că s-au dus la curve…”, se gândi cu lehamite Măritul Vizir, că doar ştia cu cine are d’a face. “Bine că măcar ăştia de la History Channel au venit la timp, cu filmarea…”
Şi aşa debută marea încleştare de la Călugăreni, cu turcii trecând podul, cu Mihai dând semnalul de contraatac, cu uralele românilor de “Trăiască Mihai Vodă Viteazul, cel mai mare atacant din Bănie după Ilie Balaci”, şi cu jocul de şeptică al soldaţilor lui Kiraly, aflaţi la câţiva kilometri de bătălie.
După ceasuri bune de încleştare, zvonul că nişte ţigani s-au apucat să jefuiască tabăra turcească împrăştie panica printre otomani, care încep să se bulucească din nou organizat, în retragere, pe pod peste Neajlov. Şi se tot retrag peste pod, şi se tot retrag peste pod, şi se tot retrag peste pod… Şi apoi dispar toţi în zare… Peste Neajlov… Peste pod… Moment la care Vodă Mihai observă o chestie evidentă, că al dracului pod parcă ar fi fost făcut de nemţi, la cât de solid e.
- Predo, n-ai trimis pe nimeni să şubrezească podul ăla, cum fuse vorba? Că ar fi trebuit să-l rezolve cu o cheie de paişpe în cateva ceasuri…
- Ba da, Măria Ta, l-am trimis pe Nae…
Vodă Mihai facepalm’d.
episodul 1 din File de istorie: aici
articol scris de inbalarii
