2/23/09

Despre staţiunea de schi din Parâng


via

Mediafax ne informează că Elena Udrea, între două vizite la Palat, un pus de murături şi un croşetat de mileu cu “România, mereu surprinzătoare”, a declarat că în munţii Parâng se va construi cea mai mare staţiune de schi din sud-estul Europei. Investiţii, în perioadă de criză crâncenă, 70 de milioane de euro, păsărele mii şi stele făclii.

Moment la care am început să mă întreb, ca tot românul, “da de’ ce”. Păi uite d’aia:

1. Care e oraşul care va beneficia de banii pompaţi de Ministerul Turismul? Petroşani
2. Cine e primar la Petroşani, din 2007? Tiberiu Iacob-Ridzi.
3. Cine e soţia domnului primar? Monica Iacob-Ridzi.
4. Cu ce se ocupă Monica Iacob-Ridzi? Face parte din Guvernul României, ca ministru al tineretului şi sportului.

Ţine să precizeze doamna Udrea că proiectul e mai vechi, dar a fost uitat din 2006. Adică din anul când PD a început să nu mai fie frate de sânge cu PNL (în aprilie 2007 PD a ieşit de la guvernare). Soţul lui soţia nu era primar atunci, dar era viceprimar.

Păi e de înţeles până la urmă, nu tre’ să mănânce şi gura lor? Acum că am priceput cum vine treaba cu para’ndărătul, m-am mai uitat prin presă, să văd reacţii. Nimic. Zero. Ăia de urlau până mai anul trecut “Hoţii din PNL!”, Corupţii din PSD!”, “Fenechii!!”. “Năstase!!”, “Termopane!”, “Tăriceni!”, “Patricieni!”, nimic. Da’ nimic. Cum rămâne cu cercurile de interese, dom’ Băsescu? Toţi verticalii de pe la evz, toţi aruncătorii de pe bloc de la Cotidianul (chiar, se aude, domnu’ TRU, mai stăm mult după dumneavoastră?), ciocu’ mic şi joc de glezne.

Păi vorba ardeleanului cu curtea dărâmată de tanc, să nu le fuţi muma’n cur?

articol scris de inbalarii